2% este şansa ta de a face o faptă bună!

2% este şansa ta de a face o faptă bună. Fără să te coste nimic!

Ştiaţi că:

– Fundaţia Vodafone România a împlinit 16 ani de fapte bune în 2014, care au însemnat pentru noi 600.000 de beneficiari, peste 768 de proiecte finanţate, peste 17 milioane de euro investiţi?

– 80 de organizaţii non-profit sunt sprijinite anual de către Fundaţia Vodafone România, în efortul de a da o şansă la o viaţă mai bună celor nevoiaşi, celor bolnavi, celor aflaţi la început de drum?

La fel ca şi în anii trecuţi, ai dreptul de a redirecţiona 2% din impozitul pe venitul anual către o organizaţie nonguvernamentală.

Foloseşte acest drept şi redirecţionează către Fundaţia Vodafone România 2% din acest impozit!

Cei 16 ani de activitate ai Fundaţiei Vodafone sunt surprişi pe scurt într-un spot pe care te invităm să-l urmăreşti:

Tot ce trebuie să faci este:

1. Să descarci, să completezi cu datele personale şi să semnezi:

Formularul 230, dacă în 2014 ai obţinut venituri numai din salarii

Formularul 200, dacă în 2014 pe lângă salarii  ai obţinut şi alte venituri

Datele Fundaţiei Vodafone România sunt deja completate, iar suma reprezentată de cei 2% din impozit va fi calculată de către Administraţia Financiară.

2. Să trimiţi formularul prin poştă sau curier către Administraţia Financiară de domiciliu, până în data de 25 mai. Poţi găsi aici adresele instituţiilor: http://codfiscal.net/resurse/adm-fiscale

Scroll to Top