Servicii sociale • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

O viață mai bună pentru toți

Cineva care să-ți deschidă ușa și să te întrebe ce faci. Cineva care să te țină de mână să faci primii pași spre independență după ce ai petrecut mulți ani în instituții. Cineva care să te sprijine și să te înțeleagă ca părinte de copil cu dizabilități. Lumea e plină de oameni care au nevoie de puțin ajutor pentru a avea o viață mai bună. De la vârstnici singuri la copii cu autism și familiile lor, de la tineri dezinstituționalizați la tineri cu nevoi speciale. Uneori, tot ce le trebuie e o voce caldă la telefon. Alteori, au nevoie de sprijin constant pentru tot restul vieții. Ambele însă fac diferența dintre o viață demnă și una în suferință. 

Credem că este datoria noastră să ne asigurăm că toată lumea are parte de demnitate. Modul în care o societate are grijă de cei mai vulnerabili membri ai săi e o măsură a nivelului ei de civilizație. Așa că ne bucurăm că putem, alături de partenerii din toată țara, să punem umărul la ridicarea acestui nivel. Sprijinim centre de zi pentru copii, vârstnici și adulți cu dizabilități, programe de terapie pentru copii cu autism, servicii la domiciliu pentru bătrâni singuri, inițiative de creștere a independenței pentru tineri care au crescut în centre de plasament, sportivi cu nevoi speciale și alte tipuri de cetățeni vulnerabili.

Proiecte

1
 Soluții digitale 
1
 Mese de prânz 
1
 Vârstnici beneficiari 

Noutăți din servicii sociale

Scroll to Top