Proiect: „Centrul de telemedicină pentru diabetul pediatric”
Partener: Asociația Sprijin pentru Diabet
Beneficiari: Copii cu diabet zaharat de tip 1, insulino-dependenți
Localizare: Național
Anul lansării: 2017
Buget: 270.160 lei
Scopul proiectului:
Înființarea primului centru de telemedicină care deservește copii insulinodependenți din întreaga țară, cu accent pe cei din zone defavorizate tehnologic și medical.
Problema:
Viața unui copil cu diabet insulino-dependent poate depinde de detectarea excursiilor periculoase ale glicemiei și prevenția urgențelor glicemice majore. Acest lucru presupune cel puțin 4-5 injecții de insulină zilnic precum și măsurători multipe ale nivelului glicemiei înainte de fiecare injecție, între mese, în timpul programului de joacă și în timpul nopții.
Soluția:
Înființarea și dotarea primului „Centru de telemedicină pentru diabetul pediatric” care a permis preluarea și urmărirea a peste 150 de copii insulino-dependenți de pe intreg teritoriul tării care dețin senzor de măsurare a glicemiei.
Senzorul măsoară în timp real nivelul glicemiei acestor copii, iar cu ajutorul unei platforme la care au acces atât medicul, cât și familiile beneficiarilor, copii sunt monitorizați continuu.
Rezultate:
150 de copii bolnavi de diabet au beneficiat de îngrijire medicală de calitate;
50 din 150 de copii insulino-dependenți au beneficiat de senzori de măsurare a glicemiei;
50 de părinți au dobândit noțiuni esențiale legate de managementul diabetului.